La mai puțin de 24 de ore de la primul spectacol “Simfonia Iubirii”, încă se mai simt emoțiile serii trecute de la Auditorium Maxim.
Cu o sală plină, printre zâmbete și acorduri de instrumente în culise, psihologul Daniel David a ocupat un loc în primul rând. Această simplitate a atitudinii era chiar cea care avea să definească conexiunea minunată cu publicul pe care domnia sa a reușit să o creeze pe tot parcursul spectacolului.
Simfonia lucrurilor frumoase, rătăcite în noi și în jurul nostru
Tot cu o atitudine deschisă și entuziastă, dirijorul Vlad Agachi a urcat pe scenă pentru a explica de ce a ales să pună în practică acest nou concept în România. Sinceritatea sa a venit tocmai din motivul principal care a dus la adaptarea acestei idei care îmbină autocunoașterea și dezvoltarea personală cu muzica simfonică, și anume faptul că și-a dorit ca oamenii să perceapă muzica nu doar ca pe o înșiruire de sunete frumoase, ci ca pe un cumul de sentimente. Uneori de fericire, alteori de tristețe și melancolie, dar care în final reprezintă iubirea. Iubirea față de tine însuți, față de lume, față de viață. Simfonia lucrurilor frumoase, rătăcite în noi și în jurul nostru.
,,Poate cel mai frumos experiment la care sufletul poate lua parte”
Și cine putea explica cel mai bine aceste emoții, pentru a reuși să te facă conștient de ele, dacă nu Daniel David? Prezent pe scenă alături de Young Famous Orchestra și Vlad Agachi, la rândul său a reușit să trăiască aceeași experiență nouă și profundă alături de public. Fiecare bucată muzicală îți inducea un anumit sentiment care avea să fie explicat de reputatul psiholog.
,,Poate cel mai frumos experiment la care sufletul poate lua parte”, așa l-au caracterizat cei prezenți în sală, cu adevărat mișcați de caruselul emoțiilor în care s-au lăsat prinși timp de două ore. Dacă vrei să trăiești emoția și bucuria acestui eveniment inedit, poți veni mâine, 20 mai, tot de la ora 20:00 în sala Auditorium Maximum.
Te așteptăm! Biletele se pot achiziționa de aici.
Recent Comments