Simfonia iubirii: concert extraordinar cu prelegeri de Daniel David unul dintre cei mai apreciați psihologi români, alături de Young Famous Orchestra sub bagheta dirijorului Vlad Agachi

Luni, 18 Mai și Miercuri, 20 Mai 2015, de la ora 20:00, vor avea loc la Casa Universitarilor, Auditorium Maximum, Cluj-Napoca, două concerte extraordinare cu prelegeri de Daniel David și Young Famous Orchestra, sub bagheta dirijorului Vlad Agachi.

„Cu gândurile noastre construim lumea. Mintea cauzează faptele. Gândeşte, vorbeşte şi acţionează cu mintea raţională, iar fericirea te va urma ca umbra care în soare nu te părăseşte niciodată” − Daniel David (adaptat după un text buddhist− The Dhammapada: the way of the Buddha).

Simfonia iubirii propune în premieră în România un nou concept de autocunoaştere şi dezvoltare personală facilitat de muzica clasică interpretată de orchestră.

Prin intermediul muzicii simfonice, participanţii vor fi invitaţi la o călătorie interioară ghidată de muzica raţionalităţii şi a psihologiei pozitive, ale căror sensuri vor fi explicate și ancorate, cu exemple din viața de zi cu zi, de psihologul Daniel David.

Daniel David este azi apreciat ca fiind unul dintre cei mai influenți psihologi români. În prezent este profesor de științe cognitive clinice la Universitatea Babes-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, director fondator al Departamentului de Psihologie Clinică și Psihoterapie de la UBB, profesor universitar adjunct la Mount Sinai School of Medicine, New-York, SUA și director pentru cercetare al prestigiosului institut Albert Ellis Institute, New York, SUA. Reputatul psiholog este şi autorul lucrării monografice “Psihologia poporului roman. Profilul psihologic al românilor” (care va apărea în luna iunie la editura Polirom).

Din programul concertului vor face parte lucrări ale unor mari compozitori dintre care: Uvertura la opera Forţa destinului de Giuseppe Verdi, Preludiu la opera Tristan şi Isolda de Richard Wagner, Suita Pasărea de foc (1919) de Igor Stravinsky.

Biletele sunt disponibile pe www.biletmaster.ro și la Agenția Teatrală de Bilete a Teatrului Național din Cluj-Napoca. De asemenea, biletele se pot cumpăra și cu o oră înainte de începerea concertului, la locul evenimentului.

***

Asociația Young Famous își propune să readucă muzica clasică în prim-planul vieții culturale clujene printr-o abordare modernă a concertului simfonic și apropierea acestuia de publicul tânăr. The Young Famous Orchestra se află sub patronajul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.youngfamous.ro.